Doi minori de 15 ani au murit și alți trei tineri au fost răniți după ce un șofer de 19 ani a lovit un stâlp, care apoi a căzut peste mașină (VIDEO)

Publicat: 20/08/2020, 11:31
Actualizat: 20/08/2020, 11:50

Un grav accident a avut loc, noaptea trecută, în localitatea Comloșu Mare din județul Timiș. O mașină în care se aflau cinci tineri, într care doi minori, a lovit un stâlp, care apoi a căzut peste ei.

În autoturism se aflau cinci persoane (o persoană de 19 ani (șoferul), două persoane 17 ani și doi minori de 15 ani, care au și murit).

Trei dintre victime au rămas încarcerate, extragerea victimelor fiind dificilă, deoarece în urma impactului autoturismului cu un stâlp de electricitate, acesta s-a rupt și a căzut peste mașina răsturnată.

Din cei cinci, trei au fost transportați la spital, în stare conștientă, dar pentru cei doi minori de 15 ani nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul în cazul lor.

Au intervenit 11 pompieri, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea și un echipaj SMURD.

De asemenea, la locul intervenției au intervenit echipaje de poliție și 4 echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Timiș, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș.

O femeie a încercat să îl omoare pe polițistul care a vrut să o tragă pe dreapta. Cum a reacționat omul legii (VIDEO)

Imagini terifiante au fost surprinse de camerele de supraveghere, în Buzău, unde o femeie de 32 de ani a încercat să îl omoare pe polițistul care a vrut să o tragă pe dreapta, lovindu-i motocicleta cu mașina.

La scurt timp după impact, motocicleta a fost cuprinsă de flăcări, iar femeia a accelerat mai tare încercând să scape. Oamenii legii s-au mobilizat și au prins-o imediat.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×